Istoric Radauti

Teritoriul de astăzi al oraşului Rădăuţi, cât şi imprejurimile sale, au fost locuite încă din timpurile preistorice. Se crede că oamenii au venit la vale de pe dealurile din estul depresiunii, după retragerea apelor şi asanarea mlaştinilor. Pădurile necuprinse ofereau omului preistoric vânat, iar apele, mai ales cele din regiunea Ochiurilor, erau bogate în peşte. În vadul Suceviţei, lângă fostul sat Vadul Vlădicii, au fost descoperite primele unelte, primele urme ale locuirii pe aceste meleaguri. Tradiţiile locale vorbesc despre voievodul Radomir, de la care şi-ar avea numele său: Radomirovţi, prescurtat Radovţi, de unde Rădăuţi. O altă variantă ar fi şi aceea după care numele Rădăuţi ar veni de la latinul Rothacenum, unde romanii, după cucerirea Daciei, ar fi întemeiat aici o puternică şi organizată colonie; sau cea de a treia variantă: Rădăuţi provine de la “satul bucuriei” sau “satul sfatului” = rada . O altă legendă, întâlnită în depresiunea Rădăuţilor, evocă existenţa unei anumite Uţa şi a fiului ei Radu (Radul Uţei).

Statuia ecvestra a lui Bogdan

După întemeierea Principatului Moldovei, istoria aşezării este marcată de voievodul Bogdan I care alege, din punct de vedere strategic, ca inimă a rezistenţei sale, Valea Sucevei, unde se aflau „satele lui Radomir”. Începând din 1359, venind vremuri mai liniştite, voievodul Bogdan I a început înfrumuseţarea oraşului Rădăuţi. În locul unei bisericuţe de lemn, el a clădit Biserica Domnească (Bogdana) cu prispă mitropolitană în interiorul altarului. Progresele înregistrate în toate ramurile economiei au creat condiţii favorabile şi pentru dezvoltarea artei. Au fost durate, în această perioadă, monumente trainice din piatră, care înlocuiau pe cele anterioare, din lemn. Prima atestare documentară a localităţii apare în 1392, într-un uric, împreună cu satul Olovăţ (Volovăţ), dar existenţa localităţii se pare a fi mai veche, în aceste locuri descoperindu-se vestigii vechi de aproximativ 5000 de ani care fac parte din cultura Cucuteni. Denumirea sa provine, după spusele unor istorici, de la numele proprietarului său Radomir, după alţii denumirea ar veni de la cuvântul latin Rottacenum, dat de ostaşii garnizoanei romane din Siret. Sub influenţa slavă denumirea latină se transformă în Rădăuţi. În timp, localitatea a avut evoluţii ascendente şi descendente, în funcţie de evenimentele istorice. Evoluţia localităţii a fost influenţată în mare parte de condiţiile climaterice localizarea într-o zonă mlăştinoasă împreună cu nivelul ridicat al precipitaţiilor care duceau la inundarea frecventă a vechii vetre a satului şi iernile foarte reci (în timpul iernii au fost înregistrate temperaturi de -35 grade Celsius), situaţii care au stopat dezvoltarea sa. Factorii social-economici care au influenţat negativ dezvoltarea localităţii au fost ridicarea mănăstirii din Rădăuţi la statutul de reşedinţă episcopală în 1402, lucru ce a încetinit evoluţia spre treapta superioară de dezvoltare, trecerea de la sat la târg, şi localizarea în apropierea Curţii Domneşti şi a Ocolului Bădeuţi, ceea ce a eclipsat rolul administrativ al Rădăuţiului. Astfel, în anul 1774, Rădăuţiul număra doar 140 de fumuri cu 132 de familii, din care doar 58 erau ţărani liberi. Prima evoluţie importantă şi începerea urbanizării a apărut abia după trecerea sub administraţie austriacă, aceasta încurajând imigrarea în număr destul de ridicat a coloniştilor. Noua administraţie asanează fosta mlaştină din actuala zonă centrală, conducând astfel la dezvoltarea acesteia, aici formându-se viitorul nucleu central, cu funcţiuni administrativ-comerciale. Prin anii ’20 ai secolului al XIX-lea, în arhivele administraţiei austriece sunt menţionate primele nume de străzi. De exemplu: Ambrosiusgasse – după numele inginerului Hermann Ambrosius (azi str. Hurmuzachi); Neubauergasse (azi str. Cuza Vodă); Zeiselgasse (azi str. Iraclie Porumbescu); Floriangasse; Kirchengasse (azi str. Ştefan cel Mare); Ringplatz (azi Piaţa Unirii); Fratautzergasse (numită apoi Regina Maria, iar azi str. 1 Mai); Woitinellergasse (numită apoi str. Principele Carol, iar azi str. Putnei); Wolowetzergasse (azi str. Volovăţului). Oraşul începe să se transforme dintr-un târg tipic moldovenesc într-un oraş cu o configuraţie şi imagine urbană diferită de tipicul moldovenesc al zonei, fapt ce îl va face pe Nicolae Iorga să afirme: „Rădăuţii dau cu adevărat icoana unui târg galiţian” Odată cu migraţia populaţiei de etnie germană şi evreiască (în majoritatea lor foşti soldaţi din armata austro-ungară) a început dezvoltarea sectorului micilor meşteşugari şi comercianţi; primul negustor evreu din oraş ce şi-a înfiinţat prăvălia în anul 1796 se numea Iossel Reichnenberg. Odată cu trecerea sub administraţia austro-ungară datorită medicilor militari germani a început dezvoltarea sectorului sanitar, datorită consultaţiilor pe care aceştia le dădeau inclusiv populaţiei civile, la început doar pentru etnicii germani apoi şi pentru restul populaţiei. În timpul primului război mondial, oraşul este ocupat şi reocupat de părţile beligerante, ducând la distrugerea acestuia într-o proporţie destul de ridicată. Dezvoltarea oraşului a avut o evoluţie necontrolată în prima parte a existenţei sale, primul început de urbanizare apare abia în secolul XVIII în zona centrală prin parcelările făcute de austrieci, iar partea nordică, care a fost arealul locuit de români s-a dezvoltat ca ţesut de tip rural, cu străzi întortocheate, majoritatea păstrându-se şi astăzi. O perioadă de timp oraşul a fost împărţit intre cele două comunităţi, cea română şi cea germană, cu două administraţii separate. Limita oraşului în partea sa sudică era limita proprietăţii Mănăstirii Bogdana.

Abia după al doilea război mondial au fost dezvoltate parcelări, până în perioada anilor ’60-’70 când s-a trecut la urbanizare accentuată, prin construirea cartierelor de tip dormitor din fostul manej al hergheliei, astăzi cartierul Călăraşi sau strada Manejului. În perioada anilor ’70-’80, oraşul a fost sistematizat în partea sudică prin construcţia cartierului „Hipodrom”, peste fostele grajduri ale hergheliei. La începutul anilor ’80 s-a dat startul sistematizării în zona actuală a cartierului Obor, a cartierului de locuinţe Mihai Viteazu şi au avut loc intervenţii majore în zona centrală, prin construcţia locuinţelor colective de pe strada Putnei şi a Magazinului General. La data de 15 decembrie 1994, în clădirea Primăriei, oraşul Rădăuţi a fost proclamat municipiu. În prezent, o placă memorială din marmură amplasată pe clădirea Primăriei atestă acest eveniment istoric local.